MOTIVAREA în cazul eliberării lui Adrian Năstase: S-a implicat în influențarea pozitivă a celorlalți deținuți

MOTIVAREA în cazul eliberării lui Adrian Năstase: S-a implicat în influențarea pozitivă a celorlalți deținuți
Publicat: 19/09/2014, 14:35

„Raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, tribunalul are în vedere faptul că petentul pe durata detenției a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activitățile educative și asistență psihosocială desfășurate în penitenciar, implicându-se cu precădere în acțiuni de instruire și influențare pozitivă a celorlalte persoane privative de libertate”, se arată în motivarea instanței, obținută de MEDIAFAX.

Instanța precizează că Năstase, în urma participării la activitățile de educație, a obținut un număr de 490 credite și a fost recompensat de opt ori. Judecătorii au constatat, de asemenea, că fostul premier a publicat trei lucrări științifice, motiv pentru care i-au fost scăzute din pedeapsă 105 zile.

„Este adevărat că cel condamnat a mai suferit o condamnare cu executare în regim de detenție din care a fost liberat condiționat la data de 18 martie 2013, dar în perioada de aproximativ 10 luni în care acesta a executat restul de pedeapsă în stare de libertate nu a mai săvârșit alte fapte penale și s-a reintegrat în mod firesc în societate”, se mai arată în motivare.

În plus, magistrații care au decis că Năstase poate părăsi penitenciarul au ținut cont și de comportamentul actual al fostul premier, „care a înțeles să se conformeze regulilor și rigorilor detenției, dând dovezi de îndreptare”.

În 21 august, Adrian Năstase a plecat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca el să fie eliberat condiționat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare.

Instanța a respins atunci contestația Direcției Naționale Anticorupție și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a dispus la acel moment punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase.

Năstase a executat efectiv 500 de zile de pedeapsă, respectiv 228 de zile din pedeapsa primită în dosarul „Zambaccian” și 272 din condamnarea dispusă în „Trofeul calității”. La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări științifice. Astfel, s-a considerat că Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×